Community. Intelligence. Development.

Proiecte incheiate

Jun 23, 2020

Modificarea actului constitutiv, a statutului ori a beneficiarului asociaţiei sau fundaţiei



 
 
 
Modificarea actului constitutiv, a statutului ori a beneficiarului asociaţiei sau fundaţiei
 

 

Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociaţiei se face prin înscrierea modificării în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul asociaţia.

 

Despre schimbarea sediului se va face menţiune, dacă este cazul, atât în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei vechiului sediu, cât şi în cel aflat la grefa judecătoriei noului sediu.

 

Veniturile asociaţiilor sau federaţiilor provin din:

  • cotizaţiile membrilor
  • dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale
  • dividendele societăţilor comerciale înfiinţate de asociaţii sau de federaţii
  • venituri realizate din activităţi economice directe
  • donaţii, sponsorizări sau legate
  • resurse obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale
  • alte venituri prevăzute de lege.

 

Asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile pot înfiinţa societăţi comerciale. Dividendele obţinute de asociaţii, fundaţii şi federaţii din activităţile acestor societăţi comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi comerciale, se folosesc în mod obligatoriu pentru realizarea scopului asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei. 

 

Fuziunea se face prin absorbţia unei asociaţii de către o altă asociaţie sau prin contopirea a două ori mai multe asociaţii pentru a alcătui o asociaţie nouă. Divizarea se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei asociaţii care îşi încetează existenţa între două sau mai multe asociaţii existente ori care iau astfel fiinţă. În cazul asociaţiilor, decizia de fuziune sau de divizare se ia prin hotărârea a cel puţin două treimi din numărul total al membrilor organului de conducere. Două sau mai multe asociaţii sau fundaţii se pot constitui în federaţie.

 

Dizolvare și lichidare

Asociaţiile şi federaţiile se dizolvă:

  • de drept
  • prin hotărârea judecătoriei sau a tribunalului, după caz
  • prin hotărârea adunării generale.

 

Asociaţia se dizolvă de drept prin:

  • împlinirea duratei pentru care a fost constituită
  • realizarea sau, după caz, imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop
  • imposibilitatea constituirii adunării generale sau a consiliului director în conformitate cu statutul asociaţiei, dacă această situaţie durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, adunarea generală sau, după caz, consiliul director trebuia să se constituie
  • reducerea numărului de asociaţi sub limita fixată de lege, dacă acesta nu a fost complinit timp de 3 luni.

 

Constatarea dizolvării se realizează prin hotărârea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află sediul asociaţiei, la cererea oricărei persoane interesate. Asociaţia se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate când:

  • scopul sau activitatea asociaţiei a devenit ilicită sau contrară ordinii publice
  • realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice
  • asociaţia urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit
  • asociaţia a devenit insolvabilă

 

Asociaţia se poate dizolva şi prin hotărârea adunării generale. În termen de 15 zile de la data şedinţei de dizolvare, hotărârea adunării generale se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul, pentru a fi înscrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

 
În cazul dizolvării asociaţiei, bunurile rămase în urma lichidării nu se pot transmite către persoane fizice. Aceste bunuri pot fi transmise către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător, printr-o procedură stabilită în statutul asociaţiei sau al fundaţiei. Imediat după intrarea lor în funcţie, lichidatorii vor face inventarul şi vor încheia un bilanţ care să constate situaţia exactă a activului şi pasivului asociaţiei sau ale fundaţiei.
 
Lichidatorii sunt obligaţi să primească şi să păstreze registrele şi orice alte acte ale asociaţiei sau fundaţiei. De asemenea, ei vor ţine un registru cu toate operaţiunile lichidării în ordinea datei acestora. Lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor. Lichidatorii răspund solidar pentru daunele cauzate creditorilor din culpa lor.

 

După terminarea lichidării, lichidatorii sunt obligaţi ca în termen de două luni să depună bilanţul, registrul jurnal şi un memorandum, declarând operaţiunile de lichidare la Registrul asociaţiilor al judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul asociaţia.

 

Lichidatorii sunt obligaţi să îndeplinească toate procedurile pentru publicarea lichidării şi radierea asociaţiei sau fundaţiei din Registrul asociaţiilor.

Sursa: OG26/2000

 

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

 

Back to Top