Community. Intelligence. Development.

Proiecte incheiate

Jun 5, 2020

Cele mai mari greseli pe care le fac antreprenorii romani



Cele mai mari greșeli pe care le fac antreprenorii români

Graba, încăpățânarea, luarea de decizii peste capul managerilor sau abordarea reactivă sunt printre erorile foarte des întâlnite. Ele au la bază o serie de mituri în care cred, din păcate, cei mai mulți din oamenii de afaceri autohtoni.
Principala problemă o reprezintă antreprenorii în sine. Mulţi dintre ei sunt încăpăţânaţi şi au cultură de business şi competenţe manageriale reduse. „Antreprenorii români, aproape fără excepţie, acţionează reactiv şi nu strategic.
Greu de strunit
antreprenorii nu au răbdare si obişnuiesc să ia hotărâri peste capul managerilor şi, nu de puţine ori, acestea se bat cap în cap cu ale celor din urmă. De aceea, nu de puţine ori, managerii veniţi din corporaţii şi obişnuiţi cu proceduri clare şi transparente, nu se pot integra într-o companie antreprenorială. În astfel de situaţii, singura soluţie raţională este ca antreprenorii să se retragă fizic din firmă.
 
Miturile antreprenorilor
Mulţi antreprenori sunt convinşi că ştiu tot. Ei confundă experienţa cu expertiza, managementul cu autoritatea şi opinia proprie cu realitatea şi iau «ad literam» tot ce citesc de la modelele lor. Ei consideră, de asemenea, că pot tot, respectiv că sunt singurii care trebuie să se ocupe de proiecte de management şi strategice, dar şi că sunt responsabili pentru tot (pentru salarii, pentru oameni, pentru crize, pentru accidente etc.)“, arată ea.
 
De cele mai multe ori, miturile acestea sunt motivele principale pentru care companiile lor stagnează sau intră în declin: „Fiind în contradicţie cu realitatea, sunt cel mai mare impediment în calea progresului. De exemplu: «la mine nu va funcţiona, domeniul în care activez eu este total diferit» etc. Astfel, se respinge orice soluţie constructivă care ar putea relansa compania sau corecta nişte disfuncţionalităţi care au impact negativ în cifre“.
 
Jumătatea plină
Cred în visul lor antreprenorial la care nu renunţă, indiferent de context, stăpânesc domeniul în care activează (chiar dacă nu este specialitatea lor de bază). „Însă «calitatea» lor cea mai mare este ca sunt nişte copii mari. Aceasta stare le stârneşte curiozitatea pentru lucruri noi, îi împinge să experimenteze noi şi noi abordări, să caute mereu «o jucărie nouă» care să le satisfacă setea de a performa în diverse domenii.
 
Există soluţii
Cum pot fi evitate astfel de situaţii neplăcute? Antreprenorii ar trebui, în primul rând, să identifice corect vulnerabilităţile propriului business, să nu sară etape în strategia de business (să nu mai ia decizii singuri), să nu apeleze la teoreticieni şi să se profesionalizeze pe toate planurile. Principala provocare este să „demoleze“ miturile pomenite mai sus, să îi scoată pe antreprenori din zona de confort şi să îi „oblige“ să vadă realitatea cu care, adesea, refuză să se confrunte.
Nu în ultimul rând, este nevoie de muncă individuală, personalizată, cu „omul din antreprenor“.
Antreprenoriatele pot fi modernizate, dar nu pot fi transformate în corporaţii. În antreprenoriate reinventarea afacerii se produce împreună cu antreprenorul şi este un proces creativ şi ştiinţific.
Tot mai puţini tineri din România îşi doresc să devină antreprenori. Aceasta este concluzia celui mai recent studiu AGER (Amway Global Entrepreneurship Report). Doar 23% dintre români îşi doresc să devină antreprenori, un nivel în scădere faţă de anul trecut (34%) sau 2015 (39%). Acesta poate fi un rezultat al lipsei de politici sociale, de educaţie în domeniul antreprenorial mai ales în rândul populaţiei adulte, consider Caremen Păunescu, realizatoarea studiului. Conform sursei citate, 20% dintre români sunt convinşi că au abilităţile necesare pentru a se lansa în afaceri, iar 43% dintre cei chestionaţi spun că nu ar renunţa la visul lor de a-şi deschide o afacere.
 

https://www.alizkosza.ro

 Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Back to Top