Community. Intelligence. Development.

Proiecte incheiate

Nov 7, 2019

Despre educatie si…antreprenoriat



 

 

Despre educatie si…antreprenoriat

 
 

Sunt fascinat de lumea copiilor, de cum gandesc dincolo de paradigmele din care ne este greu sa iesim noi, ca si adulti. Si ingrozit, pe cealalta parte, de cum ii stricam pe masura ce trec prin sistemul educational. Cum ii transformam in adulti alienati, care uita de ce sunt capabili, plini de blocaje emotionale si cu o stima de sine scazuta.

 

Spun asta pe de-o parte din pozitia de adult (in multe momente cu propriile blocaje imprumutate de-a lungul timpului), dar si din pozitie de coach care lucreaza cu astfel de adulti – care nu se regasesc in viata pe care o duc, cu slujbe pe care nu le vor, cu incredere in ei la nivel minim.

 

Sistemul educational ne promite acelasi lucru inca de cand a fost gandit in paradigma in care functioneaza:

  • daca inveti bine
  • daca iei note mari
  • daca pui mana pe o diploma de studii superioare
  • atunci o sa ai un loc de munca asigurat, cu un salariu decent

 

Prin prisma muncii pe care o depun, am avut norocul sa interactionez cu multi profesori de-a lungul timpului. Iar cand ii intreb daca ei cred cu adevarat in aceasta promisiune, mai putin de o zecime dintre ei imi raspund afirmativ, desi fac parte din acest sistem.

Trecand peste asta, cand ii intreb daca ar vrea ca aceasta promisiune sa fie una reala – sa ai o cale prestabilita, sa stii ca daca inveti bine, iei note mari, te alegi cu o diploma de studii superioare, atunci sa ai un loc de munca asigurat, cu un salariu decent, aici in Romania – raspunsul este fara exceptie aproape afirmativ.

Singura mea intrebare pusa celor care imi raspund ca ar vrea un sistem educational care sa isi respecte aceasta promisiune (de a avea un loc de munca asigurat) este, pentru multi, ireala:

„Ce facem cu cei care nu vor un loc de munca asigurat?”

 

Pentru ca asta promite sistemul educational si asta vrea sa livreze. Pe langa faptul ca o livreaza din ce in ce mai prost in sistemul economic actual, omoara potentialul unor oameni care nu se pot adapta la el si care, in alt context, ar putea schimba lumea in care traim.

 

Putini inteleg reticenta mea cu privire la sistemul educational actual si cum te priveaza de libertatea de a deveni oricine iti pui in minte. Mi se spune, de multe ori, ca este singura cale, ca nu poti ignora sistemul educational, ca nu poti evolua fara el. Ca este o copilarie cand spun ca sistemul educational in realitate nu ne educa, ci mai mult ne prosteste. Cum sa nu te educe sistemul educational? Pare un nonsens.

 

A venit timpul sa imi argumentez parerea.

Inainte de a face asta, vreau sa lamuresc insa un lucru. Sistemul educational, asa cum este el gandit acum, a avut rolul lui in istoria ultimelor sute de ani si a dus la o crestere a calitatii vietii. De asemenea – sustin in continuare ca unele persoane se pot adapta sistemului educational si pot duce o viata implinita, pentru ca sunt croiti pe aceasta “cale”. Din pacate costul sistemului actual a devenit foarte mare pentru majoritatea oamenilor care se lasa pacaliti ca este singura cale pe care o pot urma.

 

Povestea copilului care voia sa devina autor de carte

Mai intai sa iti explic putin replica avuta mai sus:

“Ce facem cu cei care nu vor un loc de munca asigurat?”

Intrebarea care vine natural pentru oricine aproape este:

“Exista asemenea oameni?”

 

Eu, personal, cand eram copil, voiam sa fiu autor de carte. Nu am auzit de vreun scriitor care sa fi fost fericit ca angajat in vreo multinationala. John Taylor Gatto, autorul unei carti exceptionale – “Din ce in ce mai prosti: Curricula ascunsa a sistemului educational”, concluziona:

“Am observat un fenomen fascinant in cei peste treizeci de ani petrecuti in invatamant, ca profesor: sistemul educational este din ce in ce mai irelevant pentru marile companii ale planetei. Nimeni nu mai crede ca oamenii de stiinta se nasc in clasele de stiinta, ca politicienii se nasc in clasele de studii politice sau poetii in clasele de literatura.

Adevarul este ca scolile nu te invata nimic, cu exceptia faptului ca te invata, totusi, sa te supui ordinelor. […] Suna un clopotel si tanarul care scrie un poem, aflat in mijlocul unui proces creativ, isi inchide caietul, docil, si se muta in alta <celula> in care trebuie sa memoreze faptul ca oamenii provin din maimute.”

 

Spuneam ca voiam sa devin autor de carte si eram foarte dedicat acestei viziuni. Citeam tot ce imi pica in mana. Toata colectia Jack London, Karl May (autorul seriei “Winettou” era preferatul meu), Biblia si Coranul, Constantin Chirita (“Ciresarii”), Jules Verne – si multe altele citite pana in varsta de 10-11 ani. Dupa care am continuat, pentru ca atunci cand dadeam de o carte buna, citeam apoi tot ce scria autorul respectiv: James Clavell, Mihail Drumes, Agatha Christie, Alexandre Dumas, Emile Zola, JD Salinger etc. etc.

 

Invatatoarea si profesorii imi spuneau pe atunci acelasi lucru – “branza buna in burduf de caine”. In clasa a treia am primit ca premiu o carte de la invatatoare, „Colt Alb”, scrisa de Jack London, pe care scria de mana: “Stiu ca poti mai mult decat arati!”. Cam asta era senzatia pe care o lasam la ore.

 

Eram atat de conectat la cartile mele incat imi imaginam subiecte de carti, personaje care nu existau pe niciunde, intrigi si dialoguri. Scriam jurnale, desenam schite de carti si voiam sa devin un scriitor de succes. Eram atat de conectat la viziunea asta incat nu plecam pe niciunde fara foi si ceva de scris. Aveam notite scrise pana si pe servetele, de la poezii la proza scurta si la inceputuri de romane.

 

Undeva in clasa a 5-a s-a intamplat un “fenomen”: terminasem cam tot ce se putea citi la biblioteca de copii la care eram abonat. Nu mai aveam ce sa citesc si asteptam de fiecare data carti noi care sa umple rafturile. Numai ca asta se intampla foarte rar. Bibliotecara mi-a scris atunci un biletel cu care m-a trimis la o biblioteca de cartier pentru adulti. Pe biletel scria “Acesta este baiatul de care ti-am vorbit”.

 

A fost o premiera pentru acea biblioteca (“Anton Pann” se numea), pentru ca am fost primul “abonat” care nici macar nu avea buletin ca sa se poata inscrie conform “regulilor”.

 

Singurul regret pe care il am, daca ar fi sa numesc unul, este ca atunci cand eram copil scriam mult mai mult decat scriu chiar si in clipa de fata, cand pot spune ca mi-am recapatat “viziunea”. Deseori ma uit pe bucatelele de hartie pe care scriam poezii la varsta de 13-14 ani si sunt surprins de ce puteam sa “pictez” atunci.

 

Scriam poezie cu rima alba mai mult dintr-o incapacitate, la acea varsta, de a scrie proza. Ma pregateam pentru romane scrise, mazgaleam foi, servetele, hartie igienica, aveam caiete cu povestiri – si simteam ca nu pot exprima ce am in minte. Citeam mult si ma comparam mereu cu ceea ce citeam.

 

Cu toate astea, undeva pe parcurs s-a pierdut totul. Nu stiu ce s-a intamplat. Unii ar putea spune ca s-a intamplat… viata. Eu pot spune ca pe parcurs s-a intamplat “scoala”. O sa explic putin mai incolo cum s-a intamplat lucrul asta.

 

La liceu dorinta s-a estompat, au inceput sa conteze pentru mine foarte mult lipsurile pe care le simteam. Am inceput sa imi fac planuri nu de romane, de data asta, ci de cum sa fac bani. Ma interesa o cariera, asa ca mai tarziu am devenit consultant pe programe de finantare si unul chiar foarte bun, cu proiecte de milioane de euro castigate pentru beneficiari (antreprenori sau institutii publice).

 

Mi-am deschis afaceri, am inceput sa fiu pasionat de antreprenoriat. M-am dus in alte directii, unele care mi-au placut, altele care au venit la pachet, din tumultul vietii.

Invitat sa vorbesc la o conferinta pe teme de antreprenoriat acum vreo cinci ani, aveam nevoie de o colectie de monede pentru un joc “de deschidere”. Stiind ca in copilarie colectionasem monede, m-am dus la ai mei, iar maica-mea m-a directionat catre o cutie mare, cam de un metru cub, ingalbenita de timp si rupta pe la colturi. Am descoperit ceva cu mult mai important decat monedele respective. M-am descoperit pe mine.

 

Am rasturnat cutia cu fundul in sus si am inceput sa citesc ce am gasit acolo. Intr-un caiet dictando am gasit un “proiect de carte”. Era un roman SF (fantezie), iar in caiet erau descrise personajele, legile fizicii din lumea respectiva, speciile de animale, harta desenata cu imperiul in care se desfasura toata actiunea.

 

Iar romanul incepea asa:

“Vantul suiera insetat de contactul continuu cu acele crengi golase, fara frunze, din acea padure dezolanta. O ceata fina umplea narile calatorului nesabuit cu un sentiment puternic de frica. Soarele era acolo pe moarte. Stancile ieseau neasteptat, dintr-un pamant acoperit cu un covor gros de muschi verde, umed.

Peisajul era straniu, iar sunetele sinistre inghetau carnea de pe orice alta vietate. Pasi feriti, susoteli grave, prelungi, tipete ascutite si scurte, sange curgand, copaci cazand. Si rasete infundate, ca de hiena.”

Era ca si cum as fi trait, candva, o alta viata. Cand devenisem altcineva decat voiam? Ce se intamplase pe parcurs?

Si in momentul ala am avut un moment de revelatie extrem de puternic. Am vazut toata viata mea, incepand cu copilaria, cu toate cartile citite, cu noptile cand ma trezeam ca visasem “cartile”, cum notam de multe ori cu stiloul pe servetele idei si bucati de proza, umplandu-ma de cerneala pe maini… si cum ma culcam, intr-un tarziu, cand deja eram prea obosit sa mai scot ceva din mine.

Cum ma visam autor de carte si cum imi exersam semnatura cu care urma sa dau autografe, cum stateau oamenii la coada special ca sa schimbe doua cuvinte cu mine.

 

Sistemul educational iti omoara capacitatea de a visa

Sistemul educational nu are nicio treaba cu educatia, sa ne intelegem. Intri ca si copil in “proces” intr-un moment in care, virtual, nu ai nicio limita. Si apoi, cu fiecare an care trece, creativitatea si capacitatea de a gandi diferit de sistemul impus scad dramatic.

Este un sistem “incartiruit”, ca de armata sau, ca sa pastrez linia directoare, un sistem de educatie construit pe imaginea fabricilor din secolul al XVIII-lea si al XIX-lea.

 

Ai program fix, in primul rand. Te trezesti la o ora anume, fugi la scoala ca sa nu intarzii, suna clopotelul care iti spune ca a inceput ora.

De asemenea “totul” se intampla in aceleasi incaperi, intre patru pereti, unde te pui in banca ta si asculti un profesor care iti preda lucruri care, in proportie de peste 90%, nu iti vor fi de folos in viata.

 

Totul este bazat pe un sistem de “notare” a performantelor liniar, care iti scade stima de sine. Daca eu iau o nota de 6 si tu iei o nota de 7, atunci inseamna ca eu sunt prost si tu esti destept.

 

Este complet ignorata munca in echipa. Esti notat in mod repetat in functie de ce faci tu, individual. In felul asta se elimina orice forma de colaborare si pierzi capacitatea de a relationa cu ceilalti in alt registru decat cel de ascendenta/descendenta sau de competitie individuala.

Cat este ora respectiva, esti legat de banca in care stai, cu posibilitatea de a interactiona cu ceilalti foarte redusa. Toate materiile sunt fragmentate si tu esti nevoit sa respecti programa, mutandu-te din incapere in incapere, fara sa poti aprofunda cu adevarat, mai ales ca totul se bazeaza pe valoarea de a “sti” (de a acumula informatie) si excluzand aproape total “experientialul” si valoare de a “face” (altfel decat cum ti se spune sa faci – adica singur, acasa, intre aceiasi patru pereti).

 

Incet, dar sigur, iti este inhibata “proactivitatea” si iti este inoculat conformismul, liniaritatea.

 

Nu este intamplator faptul ca studiile sociale arata ca:

  • la copii creativitatea scade pe masura ce trec prin sistemul educational clasic pana in punctul in care adopti o gandire binara si unidirectionala (problemele au de cele mai multe ori o singura metoda de a le rezolva si un singur raspuns corect) – pentru aprofundare vezi opera si concluziile lui Sir Ken Robinson, expert in gandire creativa.
  • antreprenorii si nu numai (oameni care au initativa si isi asuma riscuri pentru a construi un sistem, nu de a urma ce exista deja) sunt in mare masura acei copii care nu au reusit sa se adapteze, cu probleme de conduita la scoala si cu note modeste sau cu abandon scolar – pentru aprofundare citeste articolul –  „Ce copii au sanse mai mari sa devina antreprenori de succes?”
  • cei cu fire de artist devin victime sigure, pe masura ce le sunt distruse capacitatile de a crea opere unice in numele “perfectionismului” – sistemul educational confunda claritatea cu intelepciunea si nu face legatura intre intelect si emotii, inhibandu-le pe ultimele.

 

Daca te uiti la premiantii din clasele primare si gimnaziale, o sa vezi ca majoritatea lor devin angajati blazati, care nu reusesc sa se exprime cu adevarat in societate. Din discutiile pe care           le-am avut de-a lungul timpului cu invatatori si profesori, mi-a fost confirmata banuiala ca pana si ei realizeaza faptul ca cei care reusesc in viata cu adevarat sunt copiii care, pe langa inteligenta, dezvolta si o rezistenta la sistemul educational (“golanasii” care chiulesc, cu personalitate, cu note mediocre, dar cu rezultate, pe termen scurt, exceptionale, cat timp nu se plictisesc – de aici si eterna vorba “branza buna in burduf de caine”).

 

Cu toate astea, desi este un lucru stiut, niciodata nu am inteles de ce acei copii sunt presati in continuare sa se adapteze la un sistem care le aduce pierderea calitatilor pe care le exprima.

 

Sursa: www.construimimperii.ro

 

Expert antreprenorit

Sandu Costel Sorin

 

 

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Back to Top