Community. Intelligence. Development.

Proiecte incheiate

Dec 17, 2018

ANTREPRENORIAT: TIPOLOGII, FACTORI DE INFLUENŢĂ



 

 

 

ANTREPRENORIAT: TIPOLOGII, FACTORI DE INFLUENŢĂ

 

Antreprenoriatul este o sursă de inovare şi schimbare, şi ca atare stimulează creşterea productivităţii şi a competitivităţii economice. Antreprenoriatul este strâns legat de cunoştinţe şi flexibilitate, doi factori care au câştigat o nouă semnificaţie ca sursă a competitivităţii într-o economie mondială din ce în ce mai globalizată. Antreprenoriatul, constituie in primul rând o activitate pusă in slujba obiectivelor organizaţiei, avand ca principal scop maximizarea profitului.
 
Antreprenoriatul se raportează la un anumit tip de organizaţie (de regulă un IMM cudimensiuni mici sau mijlocii ca număr de angajaţi), care pune în evidenţă particularităţile semnificative legate de procesul de gestionare a resurselor. In acest context, antreprenoriatul este considerat ca una dintre cele mai importante funcţii dintr-o societate, dacă nu cea mai importantă pe care se spijină acea societate. Odată cu schimbările tehnologice şi cu intensificarea concurenţei mondiale aduse de globalizare şi de liberalizarea economică, ipoteza că încurajarea spiritului antreprenorial reprezintă încurajarea competitivităţii unei ţări, azi pare mai valabil decât oricând.
 
Problema modului de stimulare a spiritului antreprenorial pare să fie o preocupare primordială afactorilor de decizie din ţările OCDE. Ca un element-cheie în asigurarea competitivităţii ţărilor dezvoltate, spiritul antreprenorial este chiar mai important pentru ţările în curs de dezvoltare care încearcă să atingă competitivitatea pe pieţele internaţionale.
 
Definiţiile existente despre antreprenoriat fac adesea referire la rolul funcţional al antreprenorilor şi includ coordonare, inovare, neutralizarea incertitudinii, furnizare de capital, luare a deciziilor, proprietate şi alocare aresurselor. Una din multiplele definiţii propuse pentru antreprenoriat este următoarea: „un proces prin care indivizi şi grupuri mobilizează un ansamblu unic de resurse pe care le utilizează pentru a crea valoare şi a exploata oportunităţile existente pe piaţă.”
 
Definiţia propusă are mai multe implicaţii:
- Antreprenoriatul este un proces, o serie de activităţi şi nu o activitate extraordinară sau supranaturală destinată doar unor oameni predestinaţi. Activităţile antreprenoriale implică o serie de competenţe şi abilităţi care pot fi învăţate şi pot fi aplicate oricăror contexte organizaţionale (poţi să fii antreprenor inclusiv ca angajat). De asemenea, aceste activităţi trebuie analizate pentru a învăţa din greşeli şi pot fi îmbunătăţite în permanenţă;
- Antreprenoriatul este o activitate care împlică mai mulţi actori şi nu doar antreprenorul. Acesta nu acţionează izolat, ci trebuie să identifice colaboratori, săi motiveze şi să-i coordoneze către realizarea propriei viziuni asupra afacerii pe care a iniţiat-o;
- Antreprenorul trebuie să creeze valoare pentru el şi pentru societate, deoarece în caz contrar îşi pierde motivaţia pentru activitatea desfăşurată, îşi pierde clienţii şi implicit raţiunea de a acţiona ca antreprenor;
- Activitatea antreprenorială implică inovare în cele mai variate forme: ca mod de mobilizare şi utilizare a resurselor, ca mod de servire a clienţilor, de obţinere a produselor, de identificare şi satisfacere a nevoilor de pe piaţă;
- Activitatea antreprenorială vizează exploatarea diferitelor oportunităţi de către cei care sunt deschişi şi pregătiţi să le întâmpine, adică de către antreprenori.
 
Pornind de la definiţia propusă, procesul antreprenorial poate fi împărţit în 6 etape:
1. Identificarea oportunităţii
Cele 7 surse de oportunităţi identificate de Peter Drucker sunt:
- evenimentele neasteptate din activitatea noastră (succesul neaşteptat al unei activităţi sau idei, respectiv eşecul neaşteptat al unei activităţi);
- discrepanţele care există între situaţia curentă şi ceea ce se doreşte;
 - posibilitatea de a obţine un bun sau serviciu într-un mod mai rapid, mai eficient sau la o calitate superioară;
- schimbări ale structurii unui sector sau a pieţei în ansamblu sub acţiunea unor factori diverşi (de ex.legislaţia);
- schimbări demografice (îmbătrânirea populaţiei); - schimbări ale stilului de viaţă şi ale percepţiilor la nivelul grupului ţintă;
 - apariţia de noi cunoştinţe şi tehnologii.
 2. Dezvoltarea conceptului de afacere In economie , afacerea reprezintă ştiinţa socială de a conduce oamenii, astfel încât aceştia să organizeze şi să menţină o productivitate colectivă în scopul îndeplinirii scopurilor particular creative şi productive ce generează, de obicei, profit.
Etimologia cuvântului afacere se referă la stadiul de “a fi ocupat” în context individual, dar şiîn sensul comunităţii sau al societăţii. Practic, a fi ocupat inseamnă a efectua o muncă profitabilă şi comercial viabilă.
Termenul “afacere“ are cel puţin trei utilizări, depinzând de scop:
a. În sens restrâns afacerea poate fi o entitate recunoscută legal într-o societate economică, unde indivizii se organizează pe baza unei expertize si a abilităţilor de a aduce inovare socialăşi tehnologică.
b. În economiile predominant capitaliste, afacerile sunt formate numai cu scopul de a obţine profit şi să augmenteze bogăţia personală a proprietarilor lor.
c. Proprietarii si operatorii unei afaceri au ca obiectiv principal obţinerea unui rezultat financiar în schimbul muncii lor – care este concretizat în consumul de timp şienergie – şi pentru abilitatea lor de a accepta riscul – investind efort şi bani fără a se aşteptala un succes sigur.
Exceptie de la această regulă fac acele afaceri care sunt derulate în cooperative sau instituţii guvernamentale. Astăzi, prin afacere se inţelege cel mai adesea efortul organizat al unor indivizi de a produceşi vinde pentru profit bunurile şi serviciile care satisfac cereri ale societăţii.În tradiţia liberei iniţiative indivizii sunt liberi să decidă ce să producă, cum să producăşila ce preţ să vândă.
Afacerile sunt de doua feluri:
• B2C (business to consumer), dacă produsele şi serviciile oferite se adresează consumatorilor
• B2B (business to business), dacă produsele şi serviciile oferite se adresează altor afaceri, acestea incorporându-le în propriile produse şi servicii.
O afacere are două scopuri sau obiective fundamentale:
• Supravieţuirea - să reziste pe piaţă un timp indefinit, înfruntând concurenţa, sindicatele, autorităţile, luptând cu propriile ineficienţe, evaluând riscurile şi asigurându-se împotriva lor.
• Câştigul sau profitul – să maximizeze avantajele proprietarilor afacerii (întreprinzători, acţionari sau patroni). 
O afacere adevărată reprezintă transformarea muncii, imaginaţiei, riscului şi capitaluluiîntreprinzătorului în profit durabil, cu care societatea sau clientela va răsplăti satisfacerea nevoilorsau plăcerilor ei.
Profitul este surplusul obţinut de o societate comercială atunci când venitul total pe care aceasta îl obţine din toate activităţile sale, depăşeşte cheltuielile necesare realizării acestor activităţi.
El poate fi:
 - Profitul brut (profitul impozabil) efectiv realizat al unei societăţi comerciale este calculat prin scăderea tuturor cheltuielilor (efectuate în limitele permise) din venitul total obţinut de societate.
- Profitul net se calculează prin scăderea din profitul brut a cotelor de impozit pe profit. Impozitul pe profit este un impozit personal, iar în cadrul reformei fiscale din România impozitul pe profit ocupă un rol important atât prin prisma contribuţiei sale la formarea veniturilor bugetare, cât şi prin influenţarea activităţilor generatoare de profit. Conceptul afacerii trebuie să răspundă unei nevoi existente şi să îndeplinească următoarele criterii:
- să fie unic (să se diferenţieze de celelalte similare);
- să fie cuprinzător (să vizeze pe lângă produs/serviciu şi variabile precum preţ, promovare, distribuţie);
- să fie fezabil (să poată fi dezvoltat la timp);
- să fie sustenabil (după implementare, conceptul trebuie să reziste suficient timp pe piaţă pentru a genera profitul vizat).
 
3. Determinarea resurselor necesare
Principalele categorii de resurse sunt:
- antreprenorul (sănătate, timp, motivare);
- colaboratori;
- canale de distribuţie;
- materii prime;
- resurse financiare;
- locaţii;
- licenţe şi brevete;
- utilaje şi echipamente;
 - capital social (relaţii).
 
4. Obţinerea resurselor necesare
O regulă fundamentală pentru o afacere aflată la început este să nu se investească în active fixe, pentru a rămâne cât mai flexibilă să răspundă riscurilor care la început sunt la nivel maxim. Antreprenorul trebuie să se concentreze asupra asigurării finanţării activităţii curente şi pe termen lung. Ca regulă generală, antreprenorii apelează mai ales la trei categorii de finanţatori ai noilor lor idei de afaceri: familie, prieteni şi “nebuni”.
 
5. Implementarea şi managementul afacerii
Cu cât antreprenorul va şti să utilizeze mai eficient resursele de care dispune pentru a obţine rezultate care diferenţiază firma sa, cu atât va fi mai protejat de atacurile concurenţei.
 
6. Culegerea rezultatelor
Implică utilizarea rezultatelor obţinute pentru a dezvolta afacerea, a diversifica şi a ataca noi pieţe sau pentru a o vinde la un preţ bun. Această etapă implică utilizarea resurselor utilizate pentru iniţierea unui nou ciclu antreprenorial.
 
COMPORTAMENTUL ANTREPRENORIAL
Se manifestă prin:
a. antreprenoriatul incipient;
b. alegerea profesionala.
 
1. Antreprenoriatul incipient
Antreprenoriatul incipient presupune încercarea de a înfiinţa o corporaţie de către unantreprenor, acţiune care este influenţatăde o serie de factori sau condiţii agregate precum:
- cererea şi oferta antreprenorială;
- rolul tehnologiei;
- rolul dezvoltării economice;
- rolul factorilor demografici;
- rolul instituţiilor de sprijin;
- factorul cultural.
Este important de văzut cum aceşti factori (forţe macroeconomice) îşi exercită influenţa asupra antreprenoriatului incipient prin intermediul alegerii individuale a ocupaţiei. Cu cât este mai mare cererea de antreprenoriat (pentru demararea unei noi afaceri), cu atât va fi mai mare procentul din populaţie care va alege ca ocupaţie conducerea unei afaceri independente.Latura ofertei se referă la numărul de indivizi care au atât abilităţile necesare, cât şi preferinţade a porni o afacere.
 
2. Alegerea profesională.
Această componentă implică un amplu proces al evaluării şi comparării riscurilor şibeneficiilor (financiare şi nefinanciare) specifice anumitor tipuri de muncă prestată, având caelemente de comparaţie calitatea de proprietar şi cea de salariat. Uneori şomajul şi munca casnică pot fi considerate ca alegeri profesionale.
 
Studiile în domeniu au identificat un profil risc – beneficiu al indivizilor, ţinând seama de alternativele de muncă independentă (plătită sau neplătită). Acest profil risc – beneficiu, propriu fiecărui individ, determină alegerile profesionale personale.
 
Aceste alegeri profesionale personale cuprind atât intenţia potenţialilor întreprinzători de a-şi deschide noi firme, cât şi intenţia proprietarilor de firme deja existente de a rămâne în afaceri sau de a ieşi.
 
Cererea antreprenorială reflectă oportunităţile de a porni o afacere viabilă, bazându-se pe anumite oportunităţi create de influenţa unor factori macroeconomici apăruti pe piaţă (exemplu: tehnologii inovatoare, un grad ridicat de diversificare a cererii consumatorilor).
 
În cadrul ofertei antreprenoriale trebuie avute in vedere aptitudinile indivizilor şi aptitudinileacestora faţă de antreprenoriat, acestea fiind considerate ca elemente cheie.
 
Astfel, alegerea unei persoane de a profita de o anumită oportunitate sau nu depinde deposibilităţile persoanei respective privind:
- nivelul resurselor de care dispune sau le poate obţine;
- ansamblul de abilităţi şi de trăsături ale caracterului dobândite;
- anumite preferinţe.
 
Aproape toate forţele macroeconomice influenţează în mod special aptitudinile şi preferinţele personale, aceste forţe având un puternic impact asupra ofertei şi asupra cererii.
 
Rolul tehnologiei
Noile tehnologii specifice secolului XXI din domeniul comunicării şi informaţiei au un potenţial mai ridicat în a genera noi bunuri şi servicii, creând oportunităţi pentru lansarea noilor firme în afaceri. Au permis totodata reducerea costurilor tranzacţiilor, coborând pragurile minime de eficienţă în multe domenii de activitate. Dar şi amplificarea oportunităţilor antreprenoriale determină un ansamblu deschimbări în domeniul tehnologiilor.
 
Rolul dezvoltării economice
Cele trei categorii de factori care pun în evidenţă dezvoltarea economică a unei societăţi influenţează oferta antreprenorială prin intermediul gradului de disponibilitate a resurselor pentru noile firme.
 
Astfel:
a. Dezvoltarea economică, prin nivelul ei, constituie factorul cel mai important care influenţează oportunităţile din mediul de afaceri. Totodată, trecerea unor firme de la producţie la servicii creează noi oportunităţi deoarece, în sfera serviciilor barierele existente pe piaţă sunt mai mici (cu un impact mai mic) decât în sfera producţiei.
b. Venitul pe cap de locuitor reprezintă un factor important care-şi pune amprenta şi influenţează modificările din structura activităţilor, amplificând într-un anumit mod oportunităţile antreprenoriale.
Astfel, creşterea veniturilor determină creşterea cererii de servicii, determinând în acest sens diversificarea cererii consumatorilor.
c. Diversificarea puternică a cererii.
 
O astfel de diversificare va permite firmelor noi să ţină piept companiilor puternice, tradiţionale care domină piaţa. Noile firme urmăresc să cucerească noi segmente pe o piaţă concurenţială în anumite domenii de activitate, astfel că furnizorii de produse noi si specializate sunt favorizaţi prin această diversificare.
 
ROLUL FACTORILOR DEMOGRAFICI (maturitate, durata de viaţă)
La nivel macroeconomic studiile arată că numărul noilor afaceri este influenţat decreşterea populaţiei (natalitate), de gradul de aglomerare şi urbanizare a zonei analizate şi de existenţa numărului de întreprinderi mici în cadrul organizaţional. Totodată, educaţia, nivelul acesteia şi gradul de specializare poate constitui un factor pozitiv pentru acei intreprinzători care se lansează în noi afaceri, având o pregărire mai bună în domeniu.
 
ROLUL INSTITUŢIILOR DE SPRIJIN În categoria acestor instituţii sunt incluse: familia, sistemul educaţional, sistemul economic,sistemul politic şi sistemul juridic. Analizând latura cererii se constată o serie de instituţii financiare sau de altă natură, precum şi anumite politici guvernamentale care vizează abolirea reglementărilor privitoare la intrarea pe piaţă a noilor firme şi la privatizarea companiilor prestatoare de servicii. Astfel, la nivelul Uniunii Europene se urmăreşte facilitarea elementelor care favorizează lărgirea sectorului privat, elaborându-se în acest sens reglementări fiscale şi de protecţie socială maifavorabile noilor întreprinzători (antreprenori). Analizând oferta se constată că instituţiile de sprijin, menţionate anterior, stimulează posibilităţile şi preferinţele întreprinzătorilor.

 

 

Expert antreprenoriat

Dima Mihaela

 

 
 

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Back to Top