Community. Intelligence. Development.

Proiecte incheiate

Dec 17, 2018

REGULI PENTRU SUCCES- ANTREPRENORIATUL CA VOCATIE



 

 

 REGULI PENTRU SUCCES - ANTREPRENORIATUL CA VOCATIE

 

Antreprenoriatul este mai mult decât o ocupație, este o vocație. Odată ce te-ai decis să fii antreprenor trebuie să-ți asumi acest statut prin tot ceea ce faci și ești. Antreprenoriatul implică acțiune și risc. Un bun om de business este o persoană care e la curent cu tot ce se întâmplă în domeniul său și citește cât mai mult, atât online cât și offline. Alături de citit, antreprenorul are și capacitatea de a scrie despre felul în care el vede lucrurile și despre businessul pe care îl conduce. Este un vizionar și are un talent nativ de a-i convinge pe cei din jur în legătură cu un lucru sau altul.
 
La bază, există patru caracteristici pe care  un antreprenor trebuie să le aibă. Acestea sunt:
  1. Idei creative
  2. Pasiune contagioasă
  3. Talentul de a-i convinge pe cei din jur
  4. Viziune
 
Pe lângă aceste caracteristici, un antreprenor trebuie constant să:
  1. Citească
  2. Scrie
  3. Facă networking
  4. Greșească
 
Pentru a înțelege mai bine, medium.com ne oferă o detaliere constructivă a acestor caracteristici:
 
1. Citit
Grant Cardone, autor și antreprenor American, a spus: “ În media, un antreprenor, citește cel puțin 60 de cărți pe ani, în timp ce un muncitor citește una, dar găsește timp să se uite la 700 de video-uri pe You Tube”.
În cazul antreprenorilor, cititul nu este despre însușirea unor cunoștințe, ci despre dobândirea unor abilități practice care pot fi aplicate în businessul pe care îl desfășoară. În timp ce citești vezi ce a făcut antreprenorul X în Y situație și când vei avea o experiență asemănătoare vei ști cum să procedezi. Cititul este o sursă de generare a ideilor.
Pentru început, îți recomandăm aceste cărți, cu link către Goodreads unde poți vedea descrierea acestora și felul în care sunt cotate:
 
2. Scris
Ideile încep în minte, dar devin realitate în momentul în care sunt scrise. Ține un carnețel în care îți notezi ideile de business. Sau notează-le în telefon în aplicații precum Evernote sau OneNote. Niciodată nu știi când aceea idee îți poate fi de un real ajutor.
În lumea interconectă de azi, scrisul este cea mai bună modalitate de a construi o comunitate  online. Antreprenorul ar trebui să aibă capacitatea de a atrage audiența specifică produselor pe care le oferă și abilitatea de a crește acea audiență. @oligardner, CEO UnBounce a spus pe Twitter: “Dacă ești activ și ești un antreprenor ar trebui să scrii. E singura abilitate extrem de importantă pe care ar trebui să o dezvolți”.
 
3. Networking
Puterea unui antreprenor este reflectată și în numărul de oameni pe care reușește să-i adune în jurul său. Antreprenorul este cel care are capacitatea de a găsi oamenii potriviți pentru jobul potrivit.
Multe dintre businessuri cresc și prosperă datorită faptului că au în spate un networking puternic. Oamenii preferă să lucreze cu companii despre care știu ceva sau care au fost recomandate de un prieten.
 
4. Greșeli
Anumite lecții le poți învăța numai greșind. Desigur, pentru a învăța din greșeli trebuie mai întâi să acționezi. Dacă te numești „antreprenor” și le vorbești celor din jur despre ideile tale, dar nu acționezi, atunci nu ești decât un gânditor sau cineva care vorbește și atât. Un antreprenor face mai mult decât gândește sau vorbește.
Cu toții ne temem de greșeli, frica de a face ceva greșit ne implică de multe ori să acționăm. Însă, numai prin acțiune învățăm și ducem lucrurile la următorul nivel.
Unul dintre cele mai bune citate despre antreprenoriat este acesta: “Vei învăța mai mult în 3 zile de antreprenoriat decât în  6 luni de de documentare”.
 
Să vorbești despre idei este ușor. Să acționezi este greu. Să eșuezi este cel mai greu. Capacitatea de a trece peste eșec și de a merge mai departe îți va aduce, în final, succesul.

 

  

Expert antreprenoriat

Dima Mihaela

 

 
 

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Back to Top